Important, 1969. Obturatorul. Autorul, ca un fotograf amărât, cu aparatul său vechi, cu mânecă neagră, si care stă cu capul ascuns în această mânecă neagră, cu mâna pe obturator, gata să-l ridice si să ia imaginea ochită. El stă dincoace de limita reală a lumii, si, cu ochiul său vesnic la pândă, si drăcesc de precis, caută să prindă imaginea, fizionomia cea mai semnificativă. Asta m-a urmărit totdeauna, în copilărie: fotograful ambulant, cu trepiedul si cutia dreptunghiulară de deasupra, si capul lui ciufulit, pitit în aceeasi si aceeasi mânecă neagră, în acelasi tunel obscur, în care viata...se transformă în întuneric.
Fotografii ambulanti din parcuri sau din ateliere improvizate mi se păreau niste artisti mai mari decât poetii sau pictorii, numai pentru că, ridicând brusc, de pe ochiul aparatului, dopul, obturatorul, ei lăsau realitatea, într-o clipă, două, să se întipărească înăuntru, pe placa fumurie...
*
* *
Fuga aviatorilor germani, lăsati de camarazii lor de război români să fugă, să decoleze, rapid, după 23 august 1944, când, fostelor trupe aliate, trupelor germane, li se acordase un răgaz de 48 de ore, ca să părăsească tara. Un neamt, neavând loc, se legase cu niste curele de aripa unui Messerschmit. Gest cavaleresc din partea ofiterilor români, fosti aliati, desi regele rupsese cu ei. Germanii au fost primii care n-au respectat răgazul de 48 de ore, bombardând imediat capitala. Astfel, încât, întelegerea celor 48 de ore a fost anulată.
*
* *
Mă aflam în acel moment, de relativ armistitiu, ca elev militar, cu unitatea mea, pe marginea soselei nationale de lângă Turda. Stăteam pe un dâmb, privind camioanele germane, care se retrăgeau grăbite spre Ungaria. Treceau si motociclete, cu sau fără atas. Lângă mine, se afla un camarad pe care n-am să-l uit. La un moment dat, cum sedeam pe d
