Centenarul nasterii lui G. Călinescu (19 iunie 1899- 12 martie 1965) nu cade în cel mai fericit moment al posteritătii marelui critic. Niciodată contestatia n-a fost mai vehementă. Se înmultesc îndeosebi observatiile pe tema versatilitătii lui politice. Învinuirea de colaborationism este pe buzele multora. Mai rare, desi nu lipsesc, sînt obiectiile făcute operei propriu-zise. În special romanele postbelice îsi văd stirbit prestigiul. Nici monumentala Istorie a literaturii de la origini pînă în prezent n-a scăpat cu totul de săgetile (unele înveninate) ale comentatorilor. Numai scoala păstrează intact soclul cărturarului. Întrebarea este pentru cîtă vreme. Divinului critic de odinioară i-a luat locul un critic tot mai hulit.

Pentru varietatea si profunzimea contestatiei actuale a lui Călinescu, articolul d-lui Gh. Grigurcu, pe care-l publicăm în acest număr, este pe deplin caracteristic. Trebuie să recunosc că am ezitat o clipă a-l încredinta tiparului. Dintr-un motiv protocolar: prejudecata aniversărilor este mult prea tenace spre a nu ne fi pus problema că un articol negativ, precum acela al colaboratorului nostru, ar putea să-i socheze pe destui dintre cititorii de bună credintă. Ne-am asumat, pînă la urmă, riscul. Ne-am spus că n-avem nici o sansă de a schimba o astfel de mentalitate, în definitiv, necritică, dacă nu înfrîngem tabuul cu pricina. În plus, dl Grigurcu exprimă un punct de vedere care merită să fie stiut. Nu ne obligă nimeni să-l împărtăsim, desi argumentele sînt puternice si atmosfera generală este, cum am arătat, favorabilă acestui fel de a-l privi pe Călinescu. Trebuie să ne deprindem a respecta toate opiniile serioase si care au în spate personalităti.

În ce mă priveste, desi nu-i pot nega d-lui Grigurcu justetea multor observatii, bazate, de altfel, pe fapte sau pe citate elocvente, mă despart de d-sa într