Ultimele patru zile ale "Săptămânii" au avut accente oarecum diferite fată de primele: între 23 si 26 mai au avut loc mai multe concerte cu orchestră sau formatii mari, între 27 si 31 mai, au predominat cameralul, recitalurile individuale si unele formule noi fată de editiile anterioare.

Preiau si eu ideea "pluralismului stilistic" care a determinat interesul acestui excurs prin creatia ultimelor decenii dar as vrea să o extind si asupra altor parametri: structura sonoră a programelor a fost si ea alcătuită pe principiul diversitătii de la flaut solo la formatii complexe, de la combinatii traditionale (vioară sau violoncel si pian) la altele instrumentate original (un flaut si un fagot de pildă). Arcul vârstelor celor cântati a fost si el foarte larg de la decanul György Ligeti la studenti aflati în primii ani de studii (excelentă, ideia concertului studentesc româno-german).

Cât despre muzicile ascultate, ele au avut un numitor comun: aproape toate au fost prime auditii, ceea ce a dat un plus de interes manifestării chiar dacă au existat inegalitătii de substantă. Unele au fost colectii de efecte menite a pune în valoare calitătile expresive ale instrumentului - solitar sau în grup (Jos Zwanenburg, Liviu Marinescu), altele, dialog exploziv sau amical (Nicolae Brândus, Daniel Kessner), portretistică muzicală în tuse subtile (Gheorghe Costinescu), muzici colorate condensând tente pastelate sau violente (Massimo Lauricello, Viktor Ekimovsky), transfigurări ale unor arhetipuri folclorice (Liana Alexandra, Aaron Rabushka), neoclasicism, blând ilustrativ (Dinos Constantinides), parodie si umor fin (Dan Dediu), joc de simetrii temporale (Mihaela Vosganian, Sorin Lerescu), explorări în zona infinitezimalului (György Kurtág, Tore Takemitsu), forme traditionale abil împrospătate (Vasile Timis), eclectism stilistic programat (Mauricio Kagel, Bernd Alois Zimmerman