Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzactia cu Onestiul a pus pe jar oficialitatile iesene

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 16 iunie 1999 ·

schimburi de replici caragialesti la Primarie La sfirsitul saptaminii trecute, Nicolae Puiu, presedintele clubului de fotbal FC Onesti, si directorul tehnic al FCM Poli Iasi, Leonida Antohi, au purtat o discutie amicala in care, mai in gluma, mai in serios, Puiu l-a intrebat pe iesean daca Poli nu ar fi tentata sa preia locului Onestiului in prima liga. Cum cei din Copou s-au fript o data cu Ilie Dumitrescu, vestea a trecut ca o gluma, de vreme ce chiar oficiali ai gruparii de pe malurile Trotusului ne-au spus ca o fi vreun "banc" de-al lui Puiu, maestru recunoscut in domeniu. Cind insa s-au auzit si cifre (ca prima strigare, jumatate de milion de dolari pentru loc si inca pe atit pentru intreaga echipa onesteana, sumele putind cobori chiar aproape de jumatate in cazul primei variante) iesenii din conducerea clubului au inceput sa ia in serios propunerea, mai ales ca onestenii nu cereau in plus decit locul in liga secunda. Chiar primarul Constantin Simirad, dupa ce a spus ca Primaria nu are fondurile necesare, a declarat ca va ajuta cu placere persoana dispusa sa achite acesti bani cu utilizarea gratuita a stadionului si cu o suma de bani lunar. Abia cazuta "bomba", ieri, in Sala Ovala a Primariei, Simirad s-a intilnit cu cei care teoretic trebuie sa aiba grija de "Poli", precum si cu Gheorghe Plesu, un patron care de citeva luni vehiculeaza un plan de redresare a fotbalului iesean. Dialogul purtat de Plesu cu primar l-a dezamagit pe ultimul, care credea ca va auzi o propunere de cumparare a locului de la Onesti (in aceasta varianta, in afara de stadion, Simirad a zis ca mai dadea 150 de milioane de lei lunar), ori de privatizare a echipei. Punctul critic a fost cel in care, desi Simirad a propus sa ii ofere gratuit stadionul cu ingrijire cu tot, Plesu (care a mentionat ca alaturi de alte patru societati poate aduce inca 150 de milioane de lei lunar pentru o promovar

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 38 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 23 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 38 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum o ora
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°