Greva profesorilor s-a incheiat miercuri, 16 iunie a.c., cu un compromis. Guvernul a acceptat o parte din revendicarile sindicatelor din invatamant, care - la randu-le - au renuntat la solicitarea celui de-al 13-lea salariu.

Salariu, de altfel, promis de guvernanti prin "protocolul" semnat anul trecut cu aceiasi parteneri. Sindicatele au acceptat faptul ca, oricate sfortari s-ar face, pentru acordarea lui nu se mai gasesc resurse bugetare. A plati unei anume categorii profesionale inca un salariu ar insemna, pe fondul crizei generalizate a economiei romanesti, privarea de (si asa) putinele venituri ale altor sectoare ale vietii publice. Guvernul si, mai ales, inflexibilul domn Decebal Traian Remes, ministrul Finantelor, s-au angajat, in schimb, ca - pentru anul in curs - sa excluda orice "curba de sacrificiu", adica sa excluda intarzierile salariale, platind in avans concediile de vara, "clasice" in invatamant. Profesorii au promis ca orele pierdute vor fi recuperate, iar examenele ciclice specifice (de capacitate, bacalaureat si admitere) se vor da la timp. Greva invatamantului s-a incheiat asadar, s-ar putea spune, aproape in acelasi mod in care s-au finalizat si grevele altor institutii bugetare. Cu un compromis normal si (in context) rational. In situatia actuala nu exista, desigur, alta solutie.

Greva invatamantului a avut insa un aspect mai aparte. Pentru cei ce vor sa inteleaga evolutia actuala a societatii romanesti si a regimului in functiune, ea a fost deosebit de semnificativa. Profesorii sunt, totusi, categoria profesionala cea mai deschisa spre intelegerea problemelor momentului. Ei alcatuiesc (si pregatesc) baza intelectuala a tarii. Ei vegheaza la viitorul acesteia, ii pun - continuu - temeliile. Pentru ceea ce fac, ei au fost, sub toate regimurile de la comunism incoace, rasplatiti extrem de prost. Comunismul avea, se stie, un d