De citeva zile, seriei de conflicte de pe scena politica iugoslava i s-a mai adaugat unul: cel intre gruparea actualului presedinte federal, Slobodan Milosevici si ierarhia ortodoxa din aceasta tara. Totul a iesit in evidenta dupa ce, intr-una din zilele trecute, luind seama de "situatia tragica in care se afla poporul si statul", Sinodul Bisericii Ortodoxe Sirbe a cerut "in numele Domnului", demisia lui Slobodan Milosevici si a echipei sale, precum si inlocuirea acestora cu un guvern credibil in fata opiniei publice interne si internationale. Evident, ca la un semnal, presa regimului a reactionat imediat in termeni extremi, acuzindu-l pe Patriarhul Pavle de tradare. Acest conflict nu este insa unul oarecare. Hotarirea Sinodului sirb este aproape fara precedent in lumea ortodoxa. Faptul ca ea a trecut oarecum neobservata se explica prin aceea ca agenda mediatica este in continuare dominata de evenimentele din Kosovo. Prin traditie, bisericile ortodoxe nu se amesteca in viata politica. Morala ortodoxiei pare uneori in afara istoriei reale, de unde si lipsa de priza civica de care este acuzata de multe ori ortodoxia. Mai mult, de aproape o mie cinci sute de ani, bazileul, respectiv seful statului, fie un simplu laic, fie chiar un ateu, beneficiaza intotdeauna, din unghiul de vedere al bisericii ortodoxe, de un drept de exclusivitate a deciziilor asupra chestiunilor publice. Cu alte cuvinte, biserica nu obisnuieste sa-l contrazica pe seful statului, nicidecum sa-i ceara demisia. Conflictele dintre sefii bisericilor ortodoxe nationale si conducatorii de state din tarile majoritar ortodoxe n-au fost atit de rare de-a lungul timpului, dar rareori s-a ajuns la o forma atit de deschisa. De fapt, nici nu stim sa fie vorba propriu-zis de un conflict intre persoane. In general, pina acum, fie doar si cu jumatate de gura, bisericile ortodoxe nationale au acordat intotdeauna ceza