Firescul ca produs de sinteză

În 1989 Dumitru Tepeneag era o legendă. Se stia că avusese o tinerete nonconformistă, că se afirmase ca unul dintre promotorii "onirismului", în a doua jumătate a deceniului sapte, si că apoi se stabilise defintiv în Franta. După 1989, petrecându-si timpul mai mult în România decât în patria adoptivă, scriitorul a redevenit pentru opinia publică un om, artăgos si incomod. Angajat în campanii de revizuire a ierarhiilor literare, în polemici interminabile (inclusiv cu pontifi ai vietii culturale, ca Gabriel Liiceanu) si în aliante care nu pot avea scopuri pasnice (de exemplu, într-o aliantă cu Nicolae Breban), el îsi alungă cititorii, asemenea pisicii cu clopotei care vrea să prindă soareci. Contribuie la această anti-seductie si reputatia prozatorului de-a fi practicat în unele din cărtile sale anterioare ingineria textuală, pe care iubitorii de literatură o acceptă teoretic, dar o evită în practica lecturii.

În acest context apare o carte fermecătoare de Dumitru Tepeneag, romanul Pont des Arts. Si nu este prima de acest fel. Ea a fost precedată de Hotel Europa, tot un roman, la care se fac, de altfel, numeroase referiri în Pont des Arts. Scriitorul a redescoperit arta simplitătii. Este, bineînteles, o simplitate îndelung exersată, care nu are nimic naiv. Sofisticatele tehnici narative învătate sau inventate de-a lungul timpului de autor au primit de data aceasta comanda de a sintetiza firescul.

Eliberat de complexe, capabil să fie el însusi (adică blazat si malitios) pe parcursul a peste trei sute de pagini si stăpân pe mijloacele de exprimare, Dumitru Tepeneag face în Pont des Arts ceea ce au făcut întotdeauna marii prozatori: povesteste. Povesteste ce se întâmplă cu el si cu cei din jur, povesteste ce citeste el sau ce citesc altii, povesteste vise, povesteste aventuri imaginare, po