Recitind o serie de cărti apărute în ultimii ani, printre care si Controversele secolului XX a lui Radu Florian, încerc, fără a atenta la faima lui Nostradamus, (si a falsificatorilor săi) să-mi răspund la întrebarea pusă mai sus. Desigur, a repeta la nesfârsit fraza lui Malraux, referitoare la necesitatea imperioasă a unui secol religios, înseamnă a simplifica orice premonitie. Istoria pe care o cunoastem este istoria crizelor; cine stie prin câte crize nu au trecut China antică, Egiptul antic, Roma antică, Evul Mediu, fără să mai vorbim de acest secol care în fiecare an înregistrează pe seismografele sale 2-3 cutremure social-politice într-un loc sau în altul, ori chiar pe mai multe continente odată. Fiecare om, fie el politician sau altceva, se gândeste cum se poate trăi mai bine, iar dacă are cultură, cum îsi poate apăra mai bine spiritul de agresiunea noptii dictatoriale.
De peste două secole toate miscările politice s-au orientat în două directii - dreapta si stânga. Un prim răspuns la întrebarea pretentioasă din titlu ar fi - secolul următor va fi un secol al coexistentei dreptei si stângii si asa va fi cel mai bine. O democratie numai de dreapta sau numai de stânga alunecă repede în extremism, cu efectele cunoscute. Ce s-a putut mosteni de la secolele XIX si XX? Un adevărat tezaur de istorie si filosofie, o cutie a Pandorei, care oricum trebuie deschisă, desigur cu băgare de seamă. Să luăm câteva nume la întâmplare - Bonaparte, Marx, Nietzsche, Lenin, Stalin, Hitler. Cum se face că istoria retine mai mult numele celor care au adus direct sau indirect cele mai mari pagube umanitătii? Ne oprim la Marx, cel mai controversat dintre numele citate. Nimeni nu i-a contestat puterea de analiză, dar solutiile oferite, printre care "dictatura proletariatului" si "internationalismul proletar", puse în practică au dus la rezultate lamentabile si