O sală simplă, destul de mare, cu o multime de scaune aliniate. Un fel de orator în capătul sălii, acolo unde s-ar putea afla în mod obisnuit o tribună. Pe scaune - tineri cu ochii atintiti către oratorul care stă în picioare (acesta-i postamentul lui - propria verticalitate), agitati, dezbătând aprinsi, luând cuvântul pe rând, dar nu într-o ordine prestabilită. După haine par întrucâtva hippioti - ori poate mai degrabă simpli studenti ai timpului lor. Atmosferă încinsă, în California anului 1969.

Imaginea se află pe la începutul filmului Zabriskie Point al lui Michelangelo Antonioni si ea mi-a răsărit spontan în minte atunci când am deschis cartea lui Mihai Sora intitulată Firul ierbii. Căci cartea îmi pare una care, mai degrabă decât răspunsuri, oferă întrebări. Or, astăzi, când toată lumea detine propriile solutii la toate nelămuririle si incertitudinile care ne chinuie, când răspunsuri-botnită curmă uimirile încă înainte ca acestea să-si ia zborul de pe buze, a născoci noi semne de întrebare, de o pertinentă de-a dreptul impertinentă, frizează necumintenia filosofului care nu-si găseste locul în cetate - având parcă rolul de a nelinisti, după ce altii vor fi linistit prea îndeajuns (ca să parafrazez o spusă de altădată a lui André Gide).

Mintea critică a domnului Sora, pe care eruditia nu a astupat-o, cum de atâtea ori se întâmplă, ci a predispus-o la o plimbare printr-un crâng de paralelisme de unde iesirea se face mai întotdeauna către actualitatea românească, această minte critică abordează cele mai variate realităti ante- si mai ales post-decembriste, implicându-se nu numai cu vorba, ci, după cum ne amintim, si cu fapta. Care faptă nu apare nici ea neînsotită de cuvânt, de reflectie. Volumul de fată cuprinde fotografii ale acestei implicări - articole, interviuri, luări de cuvânt, emisiuni radio si TV. El are rezonanta sălii