"Fie că vrem sau nu, specia umană continuă să se împartă în evrei si păgîni." Iată o propozitie din textul lui Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism si unicitatea Soah-ului, apărut de curînd la Editura Humanitas. Din însăsi introducerea acestui "fie că vrem sau nu" răzbate un fel de exasperare expresivă si, totodată, de rationament, care marchează o criză a demonstratiei: e un moment de amutire retorică, o oprire elocventă a argumentatiei, un suspense al explicitării, toate avînd rostul de a declara, într-o tonalitate cît mai simplă si mai directă, ceea ce mie una mi se pare că Besançon evită să rostească pe tot parcursul cărtii. Si anume că între două orori, precum cea a nazismului si a comunismului, pot exista oricît de multe zone de analogie, puncte de influentă într-o macabră hermeneutică a răului, dar că ele rămîn, cu toate acestea, profund distincte la un anumit nivel. Acel nivel unde lumea se împarte, irevocabil, în evrei si păgîni.

În numărul trecut al "României literare" am prezentat studiul lui Tzvetan Todorov despre memorie si uitare, aplicat aceleiasi chestiuni a comparabilitătii dintre Gulag si Holocaust. Cum anuntam în finalul cronicii, reiau problema discutînd o altă carte dedicată ei, cea a lui Besançon. Diferentele dintre cele două argumentatii, o spun din capul locului, nu mi se par mari. De altminteri, Besançon si Todorov vin din acelasi spatiu, operează cu retorici compatibile, sînt sensibili la aceiasi factori sociali, percep aceleasi evenimente din lumea europeană contemporană. Besançon, însă, spre deosebire de Todorov, lucrează mai aplicat istoric, si astfel implicit mai nuantat, mai atent la detalii si posibile contrargumente. Si nici nu mi se pare tot atît de înclinat spre un moralism oricît de fin sau de subtil, ca autorul Abuzurilor memoriei. Într-o manieră foarte explicită, Todorov pleda pentru