Anul acesta mi-am petrecut vacanta pe litoral, convins de dl. Nelu că voi vedea cea mai frumoasă mare din cîte a văzut el, mai blîndă si mîngîietoare, dar si mincinoasă si răutăcioasă, mereu schimbătoare, "ce să-ti spun - întruchiparea unei femei". Acesta era un argument. Doream de cînd mă stiu să descopăr tainele acestei specii cioplite din osul lui Adam. La 21 mai, i-am telefonat amicului meu: "Vin."

Îndeplinirăm operatiile impuse de subredul camping-car si, într-o zi fierbinte, pornirăm spre Pontus Euxin. Prima neplăcere se ivi pe malul Dunării, la plata autostrăzii. Functionara, posesoare a doi ochi de cadînă, îi folosi doar pentru a ne privi piezis si, as adăuga, fără milă. Pretindea că voiajam într-un camion si ne cerea plata taxei corespunzătoare. Refuzarăm, arătîndu-i actul original care ne încadra în categoria ^autoturism^; în zădar. "Nu plecati de aici pînă nu ati efectuat plata obligatorie." Iar după o vreme "stati asa, să vă dau eu pe mîna politiei." În spatele nostru se închegase o coadă considerabilă. Automobile mari si mici, noi si vechi, vibrau zgomotos scotînd din pîntece nori de fum otrăvitori. Cîtiva soferi părăsiră posturile lor si se apropiau mîniosi. Alti călători pasnici se asezaseră pe bordura de piatră, jucau popa-prostu sau motăiau legănîndu-se în soare. O femeie în două vîrste povestea tuturor că merge la Techirghiol pentru un tratament. Îsi dezgoli un sold ca să arate unde o doare si unde a fost operată de trei ori. Sus, silueta impunătorului pod al lui Saligny străjuia fără suflet vînzoleala de jos.

Mi-ar trebui multă cerneală pentru a nota ocările ce mi se adresau, fiindcă blocam drumul. Deodată vacarmul crescu; zeci de brate puternice împinseră masina noastră si o izbiră de bariera de metal care ne oprea. Piedica aceasta zgîrîie parbrizul si căzu, inutilă acum, la o parte. Se auzeau strigătele functiona