Cînd, cu un an în urmă, în satul Cărbunari din Maramures, la o depărtare de vreo douăzeci de kilometri de Baia Mare, se încheia prima editie a unui simpozion privat de sculptură în marmoră, Cărbunari '98, reactiile erau amestecate. Uimirea că un prosper om de afaceri, ing. Victor Florean, proprietarul mai multor exploatări de marmoră si al unei fabrici de prelucrare si de finisare, utilată la zi si condusă cu multă pricepere, finantează o actiune artistică si încearcă să pună în valoare nobletea materialului dincolo de utilitatea lui, nu a fost nici mică si nici de scurtă durată. Comentariile optimiste consemnau ca pe un fapt împlinit prima editie, dar acordau putine sanse continuării, cele circumspecte se interogau subtil asupra eficientei economice si asupra utilitătii simbolice ale unei asemenea întreprinderi, iar firile mefiente, cu un îndelungat exercitiu al înmormîntării caprelor din vecini, prevedeau un esec spectaculos al industriei de marmoră într-un stoc inert de imagini si de forme, ba chiar o prăbusire a artei însăsi sub impactul impur cu lumea afacerilor. Asadar, după aceste scenarii, pe Victor Florean, ca patron animat de viziuni gratuite si de utopii artistice, urma să-l astepte, la drum deschis, falimentul, iar pe artistul plastic Mircea Bochis, consilierul si partenerul artistic al d-lui Florean, avea să-l coplesească esecul si să-l înghită iremediabil dizgratia protectorului său. Nu mică le va fi fost uimirea acestor sceptici la vestea că de curînd, pe aceleasi locuri, cu aceleasi materiale si pe fondul extinderii si al retehnologizării fabricii de marmoră a lui Victor Florean s-a încheiat încă o editie a simpozionului si anume Cărbunari 99. Ba, mai mult decît atît, relatia productiei cu arta s-a diversificat aici spectaculos si chiar în aceste momente se pun bazele unei institutii unice în spatiul cultural românesc, anume se luc