Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele analizei Coca Cola, la inceputul acestei saptamini

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 28 iunie 1999 ·

•Traian Tudosa a fost externat dar ramine sub observatie medicala

Astazi, in jurul amiezii, va fi externat pacientul Traian Tudosa, cel care dupa o gura de Coca-Cola a ajuns pe patul spitalului.

Dupa zece zile de spitalizare, Traian Tudosa va fi externat dar va continua sa fie sub observatie clinica si sa urmeze un riguros tratament.

In urma cu doar citeva zile, reprezentanti ai Companiei Coca-Cola au demarat propria lor ancheta. Acestia au avut o serie de intilniri cu toti factorii implicati in celebrul caz "Coca-Cola" (Politie, patronul Restaurantului "Rapid" si cadre medicale). Surse din interiorul Spitalului CFR Pascani au declarat ca la inceptul acestei saptamini vor fi primite analizele continutului de Cola ce a ramas neconsumat de catre Traian Tudosa. Se pare ca anumite persoane ce au unele interese au incercat discreditarea lui Traian Tudosa, afirmind ca acesta este un ilustru consumator de bauturi alcoolice si ca nu ar fi incadrat in domeniul CFR. Spre fericirea acestuia, nu numai ca detesta alcoolul, dar si este unul dintre cei mai buni ceferisti dupa cum precizeaza colegii sai. Mentionam ca Traian Tudosa lucreaza in domeniul sigurantei calatorilor in cadrul CFR, la Tg. Neamt.

In urma cu zece zile, in timp ce se afla in municipiul Pascani pentru efectuarea unor analize, Traian Tudosa, fiind un mare consumator de Coca-Cola s-a oprit in restaurantul "Rapid" ca sa-si potoleasca setea cu o Coca-Cola. Dupa circa 2 minute de la prima gura sorbita din sticla de 0.25 l, acesta a ametit, cazind jos, nemaiputindu-si misca miinile si picioarele. Conform celor declarate de pacient, dupa externarea sa intentioneaza sa actioneze in judecata prestigioasa Companie Coca Cola pentru a cere despagubiri. Tudosa spune ca a renuntat definitiv la bautura preferata.

Sorin URSAN

•Traian Tudosa a fost externat dar ramine sub observati

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 4 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°