Cum descoperim esenta unei civilizatii de mult trecute? Cum aflăm ce gîndeau si cum trăiau oameni de acum cîteva secole? Arheologi, istorici, antropologi, o întreagă armată de "manageri" ai trecutului dezgroapă, prelucrează si distribuie zilnic informatie despre vremurile de altădată. Că această informatie nu spune însă neapărat multe despre un anumit spirit cotidian al acelor timpuri apuse, despre firescul omenesc al celor de atunci, poate nedemn de a trece în manuale de istorie sau în tratate savante de antropologie, dar oricum fascinant, o stim prea bine. O recunosc, de altfel, chiar oamenii de stiintă care se ocupă de domeniile respective. Pesimistii sustin că nu putem afla, de fapt, niciodată nimic concret despre trecut, că nu ni-l putem apropia, cu alte cuvinte, că nu ne putem familiariza cu el într-o asemenea măsură încît să devină un soi de timp paralel cu propriul nostru prezent. Optimistii ne îndeamnă totusi să încercăm, promitîndu-ne adevărate călătorii în masina timpului, la capătul cărora vom fi contemporanii unor Shakespeare, Homer, ori Dante, precum si al oamenilor obisnuiti, cu nume neînsemnate si pierdute pentru totdeauna.
Pentru cei care preferă să facă parte din categoria optimistilor, tratatul lui Baltasar Gracian, Ascutimea si arta ingeniozitătii promite un voiaj spre secolul al XVII-lea, cu o descindere la curtea vechilor regi ai Spaniei, în saloanele nobililor, pe străzile Madridului, ale Zaragozei, ori ale Valenciei. Un voiaj mai putin obisnuit, pentru că în el nu se vor vedea locuri, peisaje, oameni, ci mai curînd se vor auzi voci, fragmente de conversatie, dialoguri între persoane importante, prelegeri, surprinse în camerele de lectură, între aristocratii reuniti să citească împreună operele unui contemporan literat socotit de valoare. Aceasta e o metodă mai putin obisnuită, dar poate si mai profitabilă, de a descoperi o lume trecută:
