Chestiune arzătoare la ordinea zilei, cu nemultumiri, încriminări mai mult sau mai putin justificate, îmbufnări orgolioase, scene! Mă refer strict la expozitiile de grup organizate oficial, prin Ministerul Culturii, Uniunea Artistilor Plastici sau, mai rar, ambasade ori centre culturale românesti în străinătate. Am zis "de grup", fiindcă, din păcate, expozitii oficiale consacrate unui singur artist au devenit extrem de rare, desi, bine alese, au întotdeauna succes - să ne amintim numai de expozitia lui Tuculescu la Bienala din Venetia în 1966 sau de expozitiile Corneliu Baba, ori recent expozitia Mattis Teutsch din Belgia, nemaivorbind de faptul că astăzi în lume practicarea lor o întrece pe cea a expozitiilor de grup. Atât la expozitiile "Documenta" de la Kassel cât si la Bienalele din Venetia sau chiar si la marile expozitii tematice de la Viena, Frankfurt pe Main si Paris, prezentările individuale care concentrează configuratii esentiale ale unui spatiu artistic în actualitate - sau în trecut - predomină.

Întrebarea este: ce idei, principii, criterii, motivatii conduc optiunile în acest domeniu al expozitiilor în străinătate la noi, după obicei, de grup? Mai întâi, ideea generală si valabilă oriunde, a "imaginii" - favorabile desigur - pe care expozitia respectivă trebuie s-o poarte cu ea. Apoi, principiul "informatiei" cu privire la cultura tării care exportă expozitii. Aici lucrurile se complică fiindcă informatia culturală operează cu valori, unele permanente, altele în evolutie si transformare. Concret, vorbind, aplicate la corespondenta necesară, obligatorie chiar, dintre starea valorilor artistice la noi si în altă parte, informatiile nu pot fi, asa cum se întâmplă la noi în special în ultima vreme, apreciate numai conform ierarhiilor artistice locale la un moment dat. Subliniez acest punct, fiindcă informatia utilizată la noi cu p