Angajarea totală este întotdeauna presupusă în acele lucrări care-l antrenează pe autor dincolo de timp, dând deceniilor lui greutatea operei si fiecărei clipe pulsiunea unei căutări, fenomen ce nu i-a scăpat lui Pavel Chihaia: "Părăsind cu ani în urmă si cu regrete literatura - scria el - am încercat ca, într-un proces firesc de compensatie, să destăinuim, dincolo de analizele stiintifice si de treptele argumentelor, implicarea noastră sentimentală." Drept care: "Adesea am avut intentia să descriem, într-un jurnal-roman, împletirea vietii cu cercetarea în domeniul istoriei de artă." Într-un târziu, împrejurările i-au îngăduit-o, în parte.
Cei care l-au cunoscut pe Pavel Chihaia, foarte tânăr laureat - pentru dramaturgie - al premiului Fundatiilor Regale si autor al romanului Blocada, pornit să creeze balzacian, pe trilogii, ar fi putut, totusi, ghici în el pe viitorul om de stiintă, mai întâi din onestitatea desăvârsită pe care o depunea în actul creatiei, înteles într-o absolută seriozitate, cu devotamentul fanatic al unei constiinte lipsită de orice alt soi de fanatism. Din cultul obiectivitătii, din minutia cu care-si studia materia, dintr-o conceptie globală temeinic stabilită, din puterea de a duce la bun sfârsit o actiune începută, care însemna egal o aventură existentială si, pentru timpurile pe care îi fusese dat să le traverseze, un act de moralitate.
A renuntat la literatură în ceasul în care a înteles că deturnatul, trist-nocivul rol care revenea acesteia în lumea comunistă pretindea artistului un pact mortificant si o existentă de simbrias. S-a putut orienta către istoria artei datorită împrejurării că în formatia sa umanistică studiase disciplinele adiacente literaturii, cu o înclinare către istorie pe care, poate, nu si-o cunostea. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a produs un impact: "Mi-a trebuit câtva timp să mă dezmetice
