O stiam de multă vreme. Cartea care l-a făcut pe Bill Clinton să oprească pe termen nedefinit, în 1992, o interventie decisă si decisivă împotriva armatei lui Milosevici a fost "Stafiile balcanice" (Balkan Ghosts) de Robert Kaplan. Iată că acum, în paginile "Arte si Idei" din New York Times (22 mai 1999), cunoscutul ziarist Michael Kaufman, fostul editor al revistei Transitions si autor al unui excelent volum despre Polonia anilor ^80, publică un articol exact pe această temă. Ce ne facem (sau ce se fac atîtea natiuni) cînd presedintele citeste cărti care, din perspectiva expertilor, sînt cel putin discutabile. Fireste, Clinton nu a fost vreodată un internationalist înflăcărat. Ideea unei radicale interventii militare în Balcani i-a venit tîrziu si din ratiuni pe care le mai putem explora mult timp de-acum încolo. Cartea lui Kaplan, citită de presedinte si de sotia sa în 1992, a fost însă catalizatorul intelectual de care ei aveau nevoie spre a justifica politica non-interventiei. Dacă Bill Clinton ar fi citit o altă carte, de pildă atît de tulburătoarele si pătrunzătoarele memorii ale lui Warren Zimmermann, ultimul ambasador american în Iugoslavia de dinaintea dezintegrării, alta ar fi fost poate reactia celui mai puternic om din lume în raport cu catastrofa ce se derula de-acum în zona respectivă. Pentru Zimmermann, fără umbră de îndoială, Milosevici a fost artizanul distrugerii Iugoslaviei. Studiindu-l ani de zile, meditînd cu gravitate la ceea ce s-a petrecut sub ochii săi, Zimmermann ajunge la un verdict categoric privind culpabilitatea lui Milosevici privitoare la demolarea unei federatii care altminteri ar fi avut poate sorti de supravietuire. Criza iugoslavă s-a datorat mai presus de orice poftei maladive de putere a lui Milosevici. Convins că doar expansionismul militarist îngemănat cu o ideologie xenofob-rasistă îi poate asigura dominati