Fiecare dintre noi ar putea-o descrie cu ochii închişi: ceva cremă între doi biscuiţi lunguieţi, cîte două perechi de biscuiţi într-un pacheţel de polietilenă. Nu cred să fie cineva în ţara asta care să nu fi văzut, să nu fi cumpărat sau să nu fi gustat vreodată o eugenie. Dată fiind notorietatea ei indiscutabilă, eugenia este un capitol din istoria noastră contemporană. Nu-i mult spus: numai banalitatea ei şi nerecunoştiinţa noastră ne împiedică să pricepem că eugenia reprezintă, de decenii, una dintre puţinele constante ale vieţii noastre. Poet de-aş fi, i-aş scrie o odă. Ca mulţi dintre noi, eugenia s-a născut şi şi-a trăit tinereţea în socialism; fidelă ca o măicuţă îndrăgostită de Hristos, eugenia a servit sistemul cu o devoţiune pe care, hai s-o recunoaştem, n-a avut-o nici unul dintre noi. S-a unduit după împrejurări şi a fost ce i s-a cerut să fie: dimineaţa, era mic-dejun pentru elevii-cu-cheia-la-gît-de-la-şcoala-dintre-blocuri; la amiază, aceaşi eugenie a fost substitut de prînz pentru muncitoarele cu şolduri tot mai late sau pentru muncitorii cu pachetul de ţigări îndesat în salopetă, la piept; cu acelaşi gramaj, eugenia devenea seara cină în gura ştirbă a vreunui pensionar. De fapt, atunci eugenia se chema chiar Eugenia (acum, cineva a fost într-atît de stupid încît să-i schimbe numele!), iar învelişul de hîrtie cerată era mai întotdeauna uns şi urît. Adevărat spun că, pe cît mă gîndesc mai mult, pe-atît nu-mi pot imagina România socialistă fără eugenie. Dac-ar trebui să alegem un simbol al acelor ani, careva dintre dumneavoastră ar spune Dacia, un altul ar propune frigiderul Fram cu muchii rotunjite, cineva şi-ar aduce aminte de concediul la mare, cineva ar spune parizer iar altcineva ar zice radioul Gloria. Eu aş vota cu eugenia. Pier generaţii, cad regimuri, ziduri se prăbuşesc, munţi se pogoară; numai eugenia rămîne egală cu sine, camuflată î