"Zmeură proaspătă avem..." Dacă timpul distruge tot fără milă, cel puţin memoria vie se restaurează pe cît se poate! Norocită cînd izbuteşte să se vază cu ochii sufletului ceea ce nu mai esistă şi nu se mai vede cu ochii din cap şi cînd face să se auză cu gîndul cuvintele care sunau la urechi! (Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri)
Nu m-am putut abţine să nu aştern şi eu nişte idei cînd am văzut titlul acestui număr al Dilemei. Nu vă voi scrie despre "binele" trăit de mine, pentru că nu am vîrsta la care aş fi putut să-l prind, ci voi descrie, atît cît pot, "binele" trăit de bunicii mei - ambii stinşi acum din viaţă - născuţi în 1909, respectiv 1912. Şi nu cred că greşesc cînd spun "vremuri bune", în ciuda faptului că bunicul a luptat pe front, a fost închis ca deţinut politic timp de 17 ani - suportînd reeducarea de la Piteşti (dar în care închisoare nu a fost?), în ciuda faptului că bunica a trebuit să-şi crească cei doi copii mereu cu frica în sîn, în ciuda atîtor ani de asuprire comunistă, de lipsuri, de... Aşa încît voi încerca să creionez puţin acele vremuri trăite de bunica mea la tinereţe, vremuri despre care nu mă mai săturam să aud. "Binele de altădată" mă duce cu gîndul la faimoasele "bătăi cu flori" de la şosea - "maialuri", la balurile la care bunica mea, întotdeauna foarte curtată - dar destul de înţepată, probabil datorită originii ei nemţeşti, o "perie cu ţepi" cum o numise un băiat, - răspunsese odată celui care-o invitase la dans cu un impertinent "N-am nevoie!". Îmi place să (re)văd albume cu fotografii vechi, îngălbenite de vreme, care ascund o întreagă frescă a vremii respective, o lume care a dispărut încetul cu încetul, îngropînd oamenii cu visele, speranţele şi iluziile lor... Revenind la fotografiile de care vorbeam, semnătura renumitului fotograf Szabo era prin ea însăşi o recomandare a adevăratei calităţi a fotografiilor; di
