Libertatea atrage după sine facţionarea, facţiunile sînt inerente libertăţii, constituind neajunsul ei. Numai suprimînd libertatea distrugem facţiunile... E zadarnică afirmaţia că oamenii de stat luminaţi vor putea să adapteze interesele opuse şi să le pună în slujba binelui public. Nu întotdeauna vor fi la cîrmă oameni de stat luminaţi". Aceasta e concepţia lui Madison, unul dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii. O comunitate politică bazată pe reguli formale prin care toţi îşi pot urmări interesele (celebra formulă constituţională "fiecare are dreptul de a-şi căuta fericirea"), iar interesul general se reduce doar la existenţa şi perpetuarea acestor reguli şi libertăţi formale. Dincolo de ele există obiective de interes general, definite de cei care sînt votaţi de majoritate, care nu sînt absolute şi se pot schimba. Paralel, s-a dezvoltat un tip de discurs european-continental care pune accent pe coagularea intereselor personale într-un interes general, numit în diverse moduri şi definit apriori, pe care cetăţenii sînt datori să-l slujească. Transpunerea în practică a acestui model de gîndire a atins punctele culminante în cele două războaie mondiale prin aplicarea doctrinei războiului întregului popor. Totalitarismele acaparează spaţiul public prin propagandă şi predică un ideal social, iar supunerea în faţa interesului, rasei, clasei sau cel naţional, devine obligatorie pentru fiecare cetăţean. Dar prevalenţa unui interes general imuabil asupra celui individual poate fi o temă dominantă a discursului public şi într-un spaţiu democratic. Chiar dacă dezideratul se menţine, libertatea democratică spulberă visul punerii rapide în practică a unui ideal social. Dar urmărirea intereselor facţionale este văzută ca un fapt prin excelenţă ruşinos, de aceea politicienii democraţi declară întotdeauna că luptă pentru interesele tuturor cetăţenilor, p