În perioada adolescenţei, mă ataşasem foarte tare de literatura science-fiction. Înghiţeam tot ce se putea citi în domeniu, evident era vorba în primul rînd de literatura autohtonă şi de cea sovietică, tradusă cu precădere. Lucru de-nţeles, în definitiv fraţii noştri erau singurii care îndrăzneau să privească spre viitor cu figuri senine, permiţîndu-şi ca, între două vizite prin laboratoare, să mai dejoace cîte o tentativă de spionaj din partea josnicilor americani. Cu vremea m-am cam lămurit cum stăteau lucrurile, am descoperit alte nume şi alte genuri şi am încheiat capitolul. Am rămas totuşi cu speranţa că vreodată, într-un viitor ceţos, voi avea ocazia să deschid şi cărţile scrise de marii autori americani, marile (cum li se spune) distopii, gen respins cu blîndeţe părintească de autorităţile ce mîngîiau cu mînă de fier cuvîntul scris de această parte a cortinei din acelaşi metal. Sînt dator să precizez că lucrurile au luat o altă turnură şi preocuparea mea pentru science-fiction a rămas un fel de pojar literar pe care-l faci în pragul adolescenţei. Cu toate astea, am încercat să reînnod firul în primii ani de după evenimentele din '89. Cărţile mult rîvnite altădată erau acum pe tarabe, nume sonore, titluri incitante, coperţi colorate, lumi posibile. Am pus mîna pe una din ele (nu-i voi menţiona titlul din motive lesne de-nţeles, deşi oarecum ilogice) şi, după cîteva pagini, am aflat că, în utopica lume descrisă acolo, lucrurile mergeau atît de bine încît băncile îşi reduseseră interesul. Hait, mi-am zis, în acea lume bizară, bancherii cei graşi îşi petreceau ore fără sfîrşit în birourile lor somptuoase, fixînd maniacal un element de identificare de pe noua bancnotă de un milion de lire. Viaţa îşi pierduse sensul, iar licitaţia interbancară semnificaţia. Adevărul era însă altul - în limba engleză cuvîntul "interest" înseamnă în adevăr interes, dar şi dobîn