Ne amintim cu toţii din copilărie nuvela lui Mark Twain, "Bancnota de un milion de lire" sau, cel puţin, ecranizarea cu Gregory Peck în rolul principal. În final, cei care făcuseră pariul că oamenii acordă banilor o importanţă simbolică nu ajung la nici o concluzie: într-adevăr, posesorul bancnotei nu a avut nevoie să o schimbe, celebritatea fiindu-i asigurată prin simplul fapt de a deţine o asemenea valoare, serviciile îi sînt oferite pe încredere; însă, în acelaşi timp, sub semnul bancnotei a fost posibilă întîlnirea între posesorul ei şi viitoarea sa soţie. Morala (dacă există vreo una)? Există persoane care acordă un credit simbolic banilor şi persoane la care acest credit lipseşte cu desăvîrşire; nu se pot face generalizări, un astfel de pariu este din start sortit eşecului. De regulă, dăm ceva în schimbul a altceva, logica schimbului, a statisticii şi a numerelor fiind, aşa cum afirmă N. Steinhardt în Dăruind vei dobîndi, un semn al faptului că răul îşi face simţită prezenţa în lume. Din fericire, această logică coexistă cu un alt fel de logică, cea a gestului dezinteresat, pusă sub semnul milostiveniei creştine. Nu orice gest are o încărcătură materială, ceea ce nu înseamnă însă că toate gesturile sînt gratuite. Întîlnim uneori o gratuitate cu o motivaţie morală extrem de puternică, exprimată prin formula "nu te costă nimic să...". Gesturi care ne aduc aminte că nu sîntem singuri, că întotdeauna "cineva ne aşteaptă în mijlocul deşertului". O voce din spatele nostru, asemănătoare cu cea pe care Noica o aude la tribunal, în momentul culminant al proceselor de conştiinţă: "nu sîntem supăraţi pe tine Dinule dragă". O strîngere de mînă, o privire, un sfat, un îndemn: toate acestea plasate sub zodia lipsei de constrîngeri, a absenţei intereselor înguste. Poate că existenţa nereciprocităţii nu este chiar atît de evidentă; aleg, din acest motiv, trei întîmplări