Sumedenie de romane balzaciene coabitează "la comun" în această carte*, rezultat al unui program de cercetare al Muzeului Ţăranului Român, desfăşurat în cadrul unui atelier de etnologie urbană (ne-ar trebui şi un muzeu al orăşeanului român!). Adică, despre ce este vorba?, se întreabă neliniştit cititorul nostru, chiriaşul nostru, locatarul nostru, proprietarul nostru. E vorba că cele două autoare au ales o stradă din "vechiul Bucureşti" ("faci doi paşi şi eşti în Piaţa Matache, mai faci încă patru şi ai ajuns la Gara de Nord. Viaţă, dever, diversitate de probleme"), nu prea mare (25 de imobile) şi au luat-o, casă cu casă, sub lupă. Străzii îi spune în carte Oraţiu. (Nu ştiu de ce, această simpatică deformare îmi aminteşte de alt nume de stradă bucureşteană, Epicur, pe care cocktailul de pudoare şi incultură al locuitorilor şi al edililor l-au transformat în "Epicol"). Pe unele hărţi noi ale oraşului, nici nu apare; pe altele, din '59, e.g., cînd era în "raionul" 16 Februarie, o găsim botezată Horaţiu. E între Ştefan Furtună şi Popa Tatu, avînd prin preajmă străzile Berzei, Crişana, Temişana, Transilvaniei. Irina Nicolau şi Ioana Popescu fac din această stradă un "personaj colectiv", de a cărui viaţă se interesează sub aspect arhitectural, sociologic, etnologic, psihologic (politicul infuzîndu-se, ca să zic aşa, singur). Analiza descompune "personajul colectiv" în două tipuri de individualităţi: casele şi oamenii. Pentru fiecare din acestea se oferă, în funcţie de posibilităţi (rezultatele anchetei din "teren"), cîte un Bildungsroman. Casa e descrisă sumar, dar pregnant (stil, materiale, detalii, anexe), după care i se povesteşte "viaţa": cînd a fost pusă pe picioare, de către cine, renovări, demolări, bombardamente, transformări, incendii, părăginiri. (Da, cititorule, ai adulmecat bine: în aceste pasaje e un iz, ca de naftalină, din Bacalbaşa, Crutzescu - Po