Totul porneşte de la bani. La prima vedere, această frază nu are nici o legătură cu cartea. Totuşi, sînt cuvintele cu care Mariana Diaconeasa, şefa librăriei Mihai Eminescu, explică toate neajunsurile acesteia. Cunoscută ca una dintre cele mai vechi librării din Bucureşti - odată era loc de întîlnire -, Mihai Eminescu pare să fie şi una învechită. Lumina slabă îi dă o tentă gri şi bătrînească. Librarii sînt aceeaşi de zeci de ani. Doar cărţile sînt altele, deşi, puse prin rafturile întunecate din spatele tejghelei, nici măcar nu îşi dezvăluiesc numele. Pe tejghea, însă, alăturări dintre cele mai ciudate: Idiotul lui Dostoievski lîngă Iubeşte-mă aşa cum sînt a lui Vickie Moore. Mariana Diaconeasa speră că lucrurile se vor schimba. E aici doar de trei săptămîni şi, afirmă ea, încearcă să facă librăria mai atractivă. La început, am făcut nişte cărţi de vizită şi am comandat nişte pungi, ca să avem măcar de sărbători. Apoi, vreau să-l pun în valoare pe Eminescu şi să fac nişte postere cu el. De altfel, în biroul ei de la subsol, există un Eminescu, pus pe perete lîngă două tablouri. Ca peste tot în librărie, lumina este slabă şi aici. La stat, lucrurile se mişcă mult mai greu. După ce a aparţinut de Ministerul Culturii, acum librăria este a societăţii Semnal s.a., cu capital de stat, care mai deţine şi librăriile Minerva şi Universul. Tocmai de aceea, şefa librăriei nu are independenţă, iniţiativele care presupun mijloace financiare trebuind să treacă întîi prin societate. Mariana Diaconeasa recunoaşte că vînzarea nu e foarte bună din cauza unei organizări mai vechi şi, bineînţeles, a lipsei banilor. E adevărat, spune ea, că vînzătoarele nu sînt nişte manechine, dar, dacă am avea bani, le-am cumpăra nişte uniforme mai frumoase. Problema cea mai mare este accesul clienţilor la cărţi. Nefiind o librărie cu autoservire, aceştia sînt obligaţi să ceară cartea întotdeau