Dupa ani de arbitraj, de multe ori inteligent, in complicatul spectru politic romanesc, PD pare acum sortit unui esec de proportii. PD a mai fost in destule situatii de criza. Pe ansamblu, popularitatea sa a urmat intotdeauna o sinusoida. Trecind prin minime de 4-5%, pentru a atinge mai apoi chiar si cote de 16-18%, si invers, PD a stiut totusi de fiecare data pe unde sa scoata camasa. La limita, PD a avut intotdeauna la indemina un potential de vreo 10%, suficient pentru a-si asigura un fericit loc de arbitru al tuturor formulelor politice de moment sau de perspectiva. Nu prea mai e cazul acum. De o bucata de vreme, PD da semne de slabiciune cronica. Nici unul dintre trucurile specifice jocului politic practicat de PD nu mai functioneaza. Desi beneficiaza de aceeasi platforma mediatica, Petre Roman nu reuseste de luni de zile sa mai impresioneze cu nimic. Simti ca vorbeste in gol. Daca acum citeva luni, "ministrii teribili" Basescu si Berceanu faceau furori prin elanul lor reformist, acum apar doar ca palizi exponenti ai unui guvern de sacrificiu. Criza PD e deja criza structurala. Cu toate eforturile pe care democratii lui Roman le fac, cu un zel admirabil, partidul a intrat in metastaza. Explicatiile par sa tina de o schimbare de paradigma majora. Intre PDSR si CDR, recte PNT-CD, s-a instituit, de o bucata de vreme, un soi de intelegere tacita. Ea nu are nici un sens ideologic, fiind doar un banal calcul politic. Primele semne aveau sa apara in momentul in care, nu demult, cele doua formatiuni politice votau, in Camera Deputatilor, modificarea legii electorale. A fost prima situatie in care adversarii ireductibili, PDSR si PNT-CD, votau in solidar o reglementare de natura sa-i favorizeze, in detrimentul toturor celorlalti, prin instituirea unui prag electoral de 5% si a unui algoritm constringator pentru promovarea in Parlament a aliantelor politice. O situatie cl