(...) Nu voi face niciodată compromisul de a vă scrie ce vreţi să citiţi. Nu pot spune decît ce gîndesc. Despre vizita Papei, de exemplu, a fost un număr "de aşteptat".

Am mers, de Rusalii, la Alexandria. Un oraş unde, dacă omitem naşterea unui scriitor la cîteva decenii, nu se întîmplă nimic. Sub blînda seninătate a lentorii, strînşi în grupuri pe scăunele la porţi, pe terase, în grădina publică lîngă o tablă de şah, oamenii stau. Timpul pare a avea încă aici "cu oamenii nesfîrşită răbdare".

Cu emoţie regăsesc întotdeauna aici acel ceva crezut pierdut. Şi mereu e altceva. O poveste cu copii care se dădeau în "cîrmuşcă", o firmă străină sub care, explicativ, se precizează: metalo-chimice etc.

Şi iată-mă acum pe o stradă a copilăriei care duce în marginea pădurii unde se fac pregătiri pentru bîlci. E asfaltată strada, acum. Au apărut cîteva vile. Maşinile străine parcate la umbra pomilor dovedesc că şi în Teleorman capitalismul ia avînt. Colectivista Gica îşi aduce caprele de la cîmp. Ieri era supărată. Nu-i venise pensia, deşi trebuia de o săptămînă. I-a spus Profira că luna asta nu vor primi deloc pensiile. Motivul? Vizita Papei. "Aşa o fi? Voi ăştia, pe la facultăţi, ce ziceţi?". O liniştisem, rîzînd. Îmi spune acum că a primit pensia. Supărarea însă nu i-a trecut. "Ziceam că iau şi eu 120 luna asta, dar mi-au dat tot 100. Mi-au oprit zece mii pentru sănătate, zece pentru nu mai ştiu ce... Arde-i-ar focu' cu Papa al lor! C-au cheltuit cu el 4 miliarde şi mie îmi dă o sută de mii pe lună".

Aş fi vrut să-i spun. Despre momentele înălţătoare, despre semnificaţii şi imaginea României, dar colectivista Gica a intrat bodogănind în curte. Iar eu am plecat cu cuvintele mele nespuse. Mi-a venit în minte nepoţelul patriarhului Teoctist, intervievat de o reporteră a Antenei 1: "Cum ţi se pare faptul că Papa vine în România?" "Mi se pare că vine