Ultima piesă de mobilier care marca prosperitatea unei familii de orăşeni prin anii '80 a fost biblioteca: masivă, dominantă, dînd un aer de gravitate interiorului. I se adăuga, de obicei, o garnitură formată din două fotolii joase şi o canapea cu braţe grele de lemn şi cu tapiţerie vărgată. Biblioteca părea să încheie o devenire începută, în multe cazuri, cu "recamierul" luat în rate, specific anilor '50 continuată cu sufrageria înghesuită în camerele mici, obligatorie prin '70 şi cu bucătăria albă din PAL melaminat. Ea ocrotea retragerea omului la umbra cărţilor din rafturi, departe de frămîntările zilei. După '90, interioarele s-au îmbogăţit: a apărut scaunul ergonomic, rotitor şi pe rotile, barul şi, mai nou, cada de baie supradimensionată: ceea ce vrea să însemne confort la lucru, şi răsfăţ în momentele de răgaz. Acum magazinele de mobilă propun potenţialilor clienţi fotolii şi canapele de piele şi dormitoare somptuoase: în materie de biblioteci noutăţile sînt puţine. Să fie acesta un neplăcut semnal de viitor? Nu mai are omul timp de citit, exact cînd oferta de carte s-a diversificat atît de mult? Îl copleşesc ziarele, televizorul, caseta video? N-are bani? Poate că e vorba mai curînd de o schimbare a raportului nostru cu cartea, pe care încă nu sîntem gata să o recunoaştem. Adresăm cîteva întrebări pe această temă redactorului-şef al Editurii RAO, Ilieş Câmpeanu, cu care, pînă anul trecut, am împărţit zeci de Dileme, fiind colegi de soartă şi de unică masă de lucru la revistă. În calitate de secretar general de redacţie era mereu preocupat să nu se repete într-un număr titlurile unei teme: să vorbim deci de "viaţa cărţii" în loc de "piaţa cărţii". Poate că e şi mai în spiritul realităţii.
O industrie Stimate Ilieş Câmpeanu, înainte de RAO ai lucrat la Secolul 20 şi la Dilema: devenind editor crezi că ai ales secolul 21 şi certitudinea? Am ales o ex
