Pe masura ce vremurile se aspresc, oamenii gasesc un oarecare echilibru interior intorcandu-se la reperele fundamentale stramosesti.

Pe masura ce vremurile se aspresc, oamenii gasesc un oarecare echilibru interior intorcandu-se la reperele fundamentale stramosesti. Trairile autentice ale unui moment sau altul sunt tot mai greu de experimentat intr-o lume plina de angoase si de teama de orice fel. Bucuria curata si exuberanta cu care taranii traiau principalele momente de sarbatoare ale vietii satului starnesc invidia oraseanului prea-complexat de prea-complicatul sau trai, astfel ca tarania, starea aceasta de spirit intr-o sfanta simplitate, de care - cu cateva generatii in urma - s-a lepadat atunci cand a intrat in marele oras, devine acum tentanta. Asa se face ca in Franta, in 21 iunie, de Ziua Internationala a Muzicii (o sarbatoare relativ recenta, propusa de guvernul francez in 1982), lumea de absolut orice conditie iese in strada, canta, danseaza si se distreaza pana dimineata pe muzica ansamblurilor de amatori si a orchestrelor profesioniste care canta pe strazi, in parcuri publice. In spiritul acestei sarbatori, Muzeul Taranului Roman in colaborare cu Institutul Francez din Bucuresti au organizat un festival al fanfarelor taranesti, prilej pentru bucuresteni sa incinga hore ca la tara in gradina Cismigiului si mai ales in curtea "Hanului lui Manuc", unde, de indata ce fanfarele au inceput sa cante, oamenii au rupt portile, au navalit in curte si au inceput imediat sa joace. Le-au facut aceasta simpla bucurie fanfarele taranesti din Moldova (din Broscauti, Cordareni, Vorona - Botosani, din Zece Prajini - Iasi) si din Banat (Lapusnicul Mare), zone unde aceste ansambluri muzicale, foarte frecvente catre mijlocul secolului, au ramas mai viguroase.

Dar ce inseamna o fanfara taraneasca, ce repertoriu are si in ce momente ale vietii satului can