Fetita. Am "cunoscut-o" in urma cu vreo sapte ani. Ma mutasem recent cu serviciul si, in una din zile, la ora sase dimineata, am vazut-o pentru prima data: o catelusa neagra, lunga cat un caine obisnuit dar cu labele scurte si groase. Ceea ce-ti atragea atentia "din prima" era cap...

Fetita

Am "cunoscut-o" in urma cu vreo sapte ani. Ma mutasem recent cu serviciul si, in una din zile, la ora sase dimineata, am vazut-o pentru prima data: o catelusa neagra, lunga cat un caine obisnuit dar cu labele scurte si groase. Ceea ce-ti atragea atentia "din prima" era capul frumos, cu ochisorii extraordinar de blanzi. "Ce faci tu, fetita, aici la ora asta?" A tresarit, m-a privit si s-a oprit de parca ar fi vrut sa-mi povesteasca. De atunci, m-am intalnit cu ea in fiecare zi cand eram in tura de dimineata. Am urmarit-o si am descoperit ca drumul ei era mereu acelasi: aparea dintre blocuri si in jurul orei sase, indiferent de vreme, era in fata magazinului "Central". Am constatat ca doamnele de acolo o cunosteau, o alintau si o hraneau. O numeau Fetita, si atunci am inteles de ce la prima intalnire m-a privit ca pe o veche cunostinta: o chemasem cum se cuvenea, pe numele ei. Uneori intram in magazin si-i cumparam un os sau un carnacior mai depreciat. Astepta cuminte la usa, lua "darul" cu delicatete si ma privea in ochi. Privirea ei ma dadea gata de fiecare data; gaseam in ea tot ce nu gasisem in privirile tuturor "prietenilor" mei: recunostinta, blandete, duiosie, prietenie...

Mai bine de un an, drumul mi s-a incrucisat cu cel al Fetitei. Nu lipsea niciodata din fata magazinului. In cursul zilei nu era acolo: discreta si cu atata bun simt, dupa ce manca, pleca la "treburile" ei si nu plictisea pe nimeni. Apoi, intr-o zi nu am mai vazut-o... Nici in a doua zi, nici in a treia zi. In oras incepuse campania de exterminare a cainilor si-mi era frica