Traian Basescu a pus la punct un algoritm economic foarte interesant, care, la modul ideal, ar putea sa si functioneze. In septembrie sau octombrie, masurile de restructurare si privatizare intreprinse de Guvern ar trebui sa inceapa sa isi arate roadele, constind in inceperea, mai intii modesta, apoi tot mai puternica, a cresterii economice. Dobinzile ar urma sa scada, creditul s-ar relansa, banii alimentind acum o economie mult insanatosita, cel putin din punctul de vedere al proprietatii. Guvernul ar fi mai putin presat de gaurile din economie si ar putea relaxa fiscalitatea, chiar daca mai intii selectiv, pentru marile investitii. In sfirsit, ca un corolar spectaculos, scapata de spectrul colapsului, in numai doua luni, Romania nu ar mai avea nevoie de banii institutiilor financiare internationale precum FMI sau Banca Mondiala. Implicit, din octombrie nu vom mai primi ordine de natura fiscala si monetara de la Washington. In schimb, vom putea, de pilda, sa ne rasplatim cum vom pofti investitorii care vor aduce mai mult de 50 de milioane de dolari in tara. Pasii enumerati de Basescu vor descrie, odata si odata, procesul prin care Romania isi va depasi mizeria economica. Pentru termenul scurt insa, argumentele pe care le aduce Traian Basescu pentru a-si sustine modelul nu numai ca nu tin, dar ele ii si confera un caracter incompatibil cu imaginea de administrator coerent, concret si eficient pe care si-a construit-o emitentul. In primul rind, este putin probabil ca sistemul monetar sa aiba destule resurse pentru a se putea obtine o scadere a dobinzilor, in conditiile in care economiile populatiei stagneaza, iar cererea de bani a statului, datorata unui deficit bugetar realizat deja in proportie de 60% in primele cinci luni ale anului, este in crestere. In al doilea rind, rezervele valuatare ale BNR nu sint decit de 800 de milioane de dolari devize si inca pe atita a