Poeta Gabriela Melinescu are un destin atipic în contextul literaturii române (si nu numai). Un destin "fracturat" i-am spune; un destin ce contine o ruptură esentială, pe care importanta scriitoare a izbutit, printr-un efort metodic, sustinut, prin afirmarea vocatiei sale, - vocatie puternică de poet, eseist, traducător, grafician, - să o depăsească, autodepăsindu-se, transformând acea ruptură produsă (dacă nu gresesc, acum 33 de ani) într-o nouă sursă de creatie, într-o sursă destinală, scriptică. Acum mai bine de trei decenii, după publicarea câtorva volume de poeme reprezentative, după repurtarea unui succes greu de neglijat în contextul literaturii române, Gabriela Melinescu, originară din Bucuresti, fusese pusă în situatia de a lua calea grea a exilului. Poeta se stabileste în Suedia. În timp ce publică cu o anume, sustinută, ritmicitate în tara adoptivă volume de poeme, proză, romane, pagini de jurnal, aici, în România, este boicotată de către autoritătile comuniste, nemaifiind comentată. După răsturnarea socială din ^89 scriitoarea revine în tara de bastină, fiind recunoscută, pretuită, admirată. Pentru forta de a-si transforma "fuga", inevitabila "fugă" "de atunci", fugă ce apărea în ochii unora ca un esec, poate: în realizare, în luptă pentru a rezista în cultură, prin cultură. ăAm ales s...t lupta, mărturiseste poeta în Jurnal suedez, ianuarie 1976 s"Apostrof", nr. 3 (106) 1999t. În familia mea, pe linie feminină au existat atâtea amazoane, nici una n-a căzut vreodată victimă a tiraniei masculine. Cu acest sentiment am păsit în noua mea viată, o nouă volută de timp, având în spatele meu si înainte două dimensiuni necunoscute.ă În exil, presupunem, timpul, viata, sufletul acelei tinere se împărtiseră în două "jumătăti", în două dimensiuni ontice: cea de dinaintea exilului si cea de pe parcursul acestuia. "Scriu fără să tin cont de locul în care mă aflu. Cee