Vă rog să mă credeţi că tema "Cine de cine depinde" o percep ca pe una abisală, inepuizabilă. În rîndurile ce urmează o să aştern cîteva impresii despre educaţie. În zilele grevei profesorilor, grupuri mari de copii şi adolescenţi hoinăreau prin parc, străzi sau mergeau la scăldat. Se părea că au fost multe săptămîni ale veseliei. Asta dacă îţi înfundai bine urechile. Cred că am început să ne fie jenă sau teamă să punem lucrurile la punct. Să pretindem în locuri publice, stradă, parc, uliţă, pod să nu auzim înjurături. Oricum, fete şi băieţi clamau mereu ca un leit-motiv organul sexual masculin. De unde provine această deprindere? Libertate foarte prost înţeleasă. Libertatea de a-i leza pe cei din jur fără să-ţi pese. Există aici un lanţ al slăbiciunilor prin care educatorii vîrstei adolescentine dau vina pe educatorii vîrstelor mai fragede şi cum să nu fie aşa cînd intrînd prima dată la o clasă (a VI-a să zicem) copiii se ridică şi spun sacadat pe silabe "Sărut mîna"? Ei nu au aflat o serie de reguli elementare de politeţe. Că noul venit îi salută pe cei deja veniţi. Şi altele. Dincolo de însuşirea sau nu a unor cunoştinţe în şcoală, ar fi necesară însuşirea unor deprinderi civilizate. Toţi ştim că se strigă prea mult, se vorbeşte prea tare etc. Tinerii au scăpat într-o oarecare măsură de stresul intrării la facultate. Sînt mai multe locuri, există învăţămînt particular, s-au diversificat profilele din învăţămîntul superior. Efortul nu mai este cel de acum 10-15 ani. În plus emoţiile sînt mai mici, rezultatele se comunică mult mai rapid. Bunăstarea multora este mult mai mare ca în trecut. Cel mai bogat student putea să aibă o cameră în gazdă. Astăzi poate avea maşină, apartament, celular. Uneori chiar pe toate. Sigur, ceva din farmecul vieţii de cămin s-a dus. Dar nu e cazul să fim nostalgici. Pentru că ei încă "nu ştiu ce pierd". Depinde educaţia tînărului de