Albastrica. In urma cu sapte ani, am primit in dar de la un prieten o pereche de perusi. Dintr-o regretabila neatentie a mea, Coco - masculul - a tasnit prin geamul deschis si dus a fost! Trei saptamani mai tarziu, Nona - perechea lui - a murit de suparare. Colivia, ramasa pustie, ma mustra parca pen...
Albastrica
In urma cu sapte ani, am primit in dar de la un prieten o pereche de perusi. Dintr-o regretabila neatentie a mea, Coco - masculul - a tasnit prin geamul deschis si dus a fost! Trei saptamani mai tarziu, Nona - perechea lui - a murit de suparare. Colivia, ramasa pustie, ma mustra parca pentru neatentia mea.
De indata ce punga mi-a permis, am cumparat alt perus, dar am avut in vedere sa nu fie nici galben (precum Coco) si nici verde (precum Nona). Am ales un frumos exemplar cu pene albastre-azurii si cu capul galben; sub cioc avea o "salba" de sase puncte negre.
Chiar de la inceput, Albastrica ne-a cucerit pe toti ai casei, dar cred ca cel mai mult ma iubea pe mine, desi nu ma purtam cu ea in mod deosebit. Avea sentimente omenesti: era atat de pofticioasa, incat facea mare taraboi daca nu-i deschideam usita cand mancam. Venea apoi si se aseza pe marginea farfuriei, "gusta" din mancare si, pe toata durata mesei, imi ciripea. Era si foarte orgolioasa: daca nu-i acordam atentie cand avea chef de giumbuslucuri, rasturna cutia cu seminte, se catara pe gratiile coliviei si dadea vant leaganului, cu ciocul; dupa aceea, cobora si facea scandal pana cand ii deschideam usita. Atunci se aseza pe umarul meu si-mi ciripea la ureche ceva care, probabil, in graiul ei insemna: "Te-am iertat, dar sa nu ma mai neglijezi". Cand plecam de acasa, tipa atat de convingator, ca ne parea rau ca o lasam singura.
Orice incercare de a-i aduce o pereche s-a soldat cu esec: nu voia sa imparta colivia (dar nici sentimentele!) cu nimen
