"Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau în fată"
(Eminescu)
Mi-a fost dat a-l întîlni pe viitorul mare romancier, în cursul studiilor mele universitare, efectuate la Cluj, prin '56-'57. Cu toate că mai în vîrstă cu trei ani decît mine, se ivise ca student într-un an inferior, din pricina, după cîte stiu, a unor accidente biografice, asa cum avusesem si eu, în primul an de studii, la Scoala de literatură, unde fusesem coleg cu Paul Goma. Dar ce ivire! Era unul din tinerii cei mai înzestrati ce se puteau imagina: scînteietor de elocintă, cultivat, afabil si curtenitor, doldora de visuri creatoare, un ins înalt, de-o constitutie de atlet, cu o mască în care trăsăturile energiei virile se îngînau cu un serafism al unei juneti privilegiate. Egolatria îi era încă amabil-colegială, mătăsoasă. Artistii l-ar fi putut lua ca model pentru un Apollo. Cînd lua cuvîntul la întrunirile noastre literare - umile prilejuri de convorbiri gîtuite de indigenta spirituală a acelui răstimp apăsător - o rază aurie le înnobila. Stăteam de vorbă, cîteodată, cu tînărul Breban, preumblîndu-ne pe străzile centrale ale metropolei transilvane ce ne adăpostea temporar. Cel ce urma a scrie În absenta stăpînilor mă surprindea prin anvergura preocupărilor sale, expuse cu o deplină sigurantă, raportate la modele celebre care nu-l complexau defel: Dostoievski, Proust, Faulkner. În orele după-amiezii ori în cele vesperale, se întîmpla să bată, cu o cochetă delicatete surîzătoare, în geamul locuintei mele de pe strada Gutenberg (actualmente Tipografilor) nr. 18, unde se afla în gazdă si o studentă maghiară, venită de la Oradea, ca si cel ce asterne rîndurile de fată, studentă al cărei boi de finlandeză zveltă îl atrăgea în acel moment...
Am fost la curent, desigur, în anii următori, cu vertiginoasa ascensiune a tînărului autor ce-mi desteptase o simpati