Monica Lovinescu deplîngea nu de mult, într-un număr din România literară, faptul că tocmai cărtile care dau seama despre trecutul românilor, cu toate ororile lui, nu sînt comentate. Că aceste cărti nu se vînd tine de mizeria financiară, că nu se scrie despre ele tine de mizeria morală, comenta Monica Lovinescu. Alain Besançon atrăgea atentia, de altfel, în Nenorocirea secolului, că termenii amnistie si amnezie marchează condamnarea comunismului ca "ism" totalitar: călăii sînt amnistiati, iar cei care ar trebui să ia pozitie suferă de amnezie. Este adevărat că aceste cărti nu mai au parte de o mediatizare intensă, dar despre ele s-a scris si se scrie încă. Cert este, însă, că ele nu mai au impactul din 1990. Pînă si best-sellerul lui Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, dacă ar apărea acum pe piata de carte cu un al saselea volum, nu ar mai avea forta de bumerang din 1990-1995. Sînt curioasă dacă reeditarea de către Humanitas a valoroasei cărti va avea efectul scontat. Avînd în vedere cele cîteva sute de cărti de acest gen (care au apărut după căderea comunismului) s-a vorbit, la un moment dat de un fel de blazare a cititorului, de o sufocare a lui si chiar de o "monotonie a ororii". În constiinta românilor, reeducarea de la Pitesti a constituit punctul crucial: comentariile asupra acestui fenomen au generat, cu totii ne aducem aminte, discutii furtunoase si speculatii pînă la capătul abominabilului. Atentia românilor asupra propriului lor trecut sumbru a fost distrasă, însă, de tranzitia zgomotoasă de care are parte tara noastră. De Grand Guignolul zilelor noastre. De aceea, sînt prizate acum eseurile politologice care dezbat România actuală si nu retrospectivele moralizatoare. Carnavalescul decăzut depăseste eticul sau îl diminuează prin infuzia de operă bufă.

Să mă întorc, însă, la tinta acestui articol. Cărtile despre Gu