L-am văzut în papamobil alături de Suveranul Pontif. Radia de fericire si pe bună dreptate. Căci Teoctist Arăpasu nu este doar un Preafericit, este si un prea mare, incredibil de mare norocos. Poate cel mai norocos dintre înaltii ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Din cîte ne amintim, de fericit, turma pe care o păstoreste nu a prea fericit-o. Mai degrabă putem spune că a lăsat-o de mare izbeliste. Ca să nu mai adaug că, nici pînă acum, la aproape zece ani din decembrie 1989, nu a reusit să infirme că ar fi trimis josnica telegramă de felicitare lui Nicolae Ceausescu, document prin care dictatorul era felicitat pentru a fi deschis focul împotriva timisorenilor. E greu de stiut cum ar fi reactionat fată de un asemenea păstor, după un eveniment precum cel considerat de multi români drept o revolutie, membrii altei turme confesionale, dar e limpede că Întîi Stătătorul BOR este astăzi mai vîrtos însurubat în scaun chiar decît în vremea în care dărîmarea lăcaselor de cult din România îl lăsa mai rece decît apele Bobotezei. Vizita Suveranului Pontif pare a fi întărit definitiv pozitia Suveranului Poncif.

În fond, în cazul patriarhului Teoctist, aveam de a face nu cu o demnă carieră bisericească, ci cu o strălucită carieră politică. Fiindcă nu ne aflăm în prezenta unui simplu supravietuitor al unor vinovătii descalificante, ci asistăm la consolidarea unei pozitii greu de imaginat la sfîrsitul lui decembrie 1989. Cu greu ar fi fost de închipuit atunci că patriarhul Teoctist va fi sprijinit în acest galop personal de sănătate nu doar de un fost membru al nomenclaturii comuniste ce îsi face azi semnul crucii cu un dichis mănăstiresc, dl Ion Iliescu, dar si de către cel care a promis timisorenilor că, la scurt timp de la venirea sa în fruntea tării, vor fi dati în vileag si pedepsiti cei care au tras în timisoreni. Luat cu eforturile a