În 1970 apărea la Univers Sufletul romantic si visul în traducerea lui Dumitru Tepeneag. Aceeasi editură ne oferă o a doua editie a acestei cărti. Si în prefata lui Tepeneag, si în postfata scrisă de Mircea Martin, Béguin ne este înfătisat cu latura sa biografică, pasională. Omul care s-a convertit la 39 de ani la catolicism, care a fost un militant în tot ce a făcut, Béguin misticul, este pus în fata propriei cărti pe care unii o consideră un Erlebnissroman, o autobiografie spirituală, o carte de autoelucidare. Întrebarea firească vine de la sine: în ce măsură o carte de critică declarat subiectivă, apărută în 1937, mai poate stârni interes acum, la sfârsit de secol? Un răspuns indirect există în prefată si în postfată: cartea contine pagini literare excelente, metoda însăsi e interesantă de vreme ce polemizează cu miscările dominante de la începutul secolului. Însă, mai mult decât atât, Sufletul romantic rămâne o carte de critică: "pasiunea" lui Béguin completează portiuni de obicei aride într-o panoramă a unei miscări (biografiile, rezumatele etc.).

În introducere autorul declară: "m-am hotărât să-i aleg din instinct pe romanticii mei". Este un avertisment care poate părea agresiv dar care nu este în fapt decât anuntarea unei metode fără intentii polemice. Aproape jumătate din carte le este dedicată marilor ignorati ai romantismului: filosofii naturii, psihologii de la sfârsitul secolului XVIII, începutul secolului XX. Portrete excelente pătrund în biografiile autorilor respectivi: Lichtenberg era "diform, suferind din cauza urâteniei sale, înzestrat cu o nepotolită senzualitate". Figuri esential romantice domină Germania în acea perioadă. Aflăm lucruri despre Ritter, "cel mai straniu si mai tulburător" dintre toti, prietenul intim al lui Novalis. Troxler, "irascibilul helvet", polemizează neobosit cu toată lumea, inclusiv cu pute