Cât de greu se estompează reflexele comuniste se observă în gesturile simple, de zi cu zi. O vezi în dezinteresul oamenilor pentru felul în care trăiesc, în indiferenta fată de mormanele de gunoaie care le urcă până sub ferestre. O simti în privirea intrigată cu care se uită la câte un naiv ce se încăpătânează să tundă si să ude iarba precară din fata blocului, fără să-i treacă prin cap să-i dea o mână de ajutor. Dimpotrivă, după trecerea momentului de stupoare, se găsesc printre privitorii încremeniti pe banca semi-prăbusită câtiva gata să-i dea sfaturi: "Vecine, fii atent că a mai rămas un smoc de iarbă netunsă, acolo, în stânga matale! Asa, bravo, ai văzut-o!" Aici a învins comunismul, aici a triumfat ceausismul: suntem cu totii experti în a da sfaturi si a critica, dar nimeni nu e dispus să-si miste fundul de pe banca putredă pentru a încerca să rectifice realitatea urâtă în care trăim.

Fără a fi propriu-zis oameni răi - ba dimpotrivă, sunt cât se poate de cumsecade -, marea majoritate a supravietuitorilor iepocii de aur au o notă comună: lipsa totală de vointă, absenta oricărui ideal, incapacitatea de a gândi cu propriile capete. În afara umplerii burtii si a contemplării tâmpe a televizoarelor, nu stiu să-i preocupe altceva. Chiar când se deplasează agale spre masa de sub pom, la nelipsitele partide de table, o fac cu atâta lentoare, prelingându-se, nu umblând, încât par umbrele lor, si nu ei însisi. Ajunsi la destinatie, devin una cu piesele de joc, absenti, indiferenti la orice se întâmplă doi pasi mai încolo. Doar câte-o sudalmă groasă (imediat preluată de cârdul de copii ce-i chibitează) îi scoate din impasibilitatea vegetală în care par concrescuti de când lumea.

Dacă cei la care m-am referit până aici sunt în general insi de vârsta a treia - nu numai creatii ale ceausismului, ci creatori de ceausism: prin ei, în primul râ