Un prieten drag. Mircea Nedelciu. Cand i-am propus o rubrica permanenta in revista "Formula As", Mircea Nedelciu isi mai continua calatoria spre soare. Sechestrat in caruciorul lui cu rotile, cu ambele picioare paralizate, isi pastrase nealterata energia intelectuala si creatoare, inteligenta, umorul,...

Un prieten drag

Mircea Nedelciu

Cand i-am propus o rubrica permanenta in revista "Formula As", Mircea Nedelciu isi mai continua calatoria spre soare. Sechestrat in caruciorul lui cu rotile, cu ambele picioare paralizate, isi pastrase nealterata energia intelectuala si creatoare, inteligenta, umorul, sensibilitatea, ba chiar si o oarecare tandrete, care avea sa se accentueze pe masura ce puterile il lasau. Vreme de-un an, legatura noastra a fost telefonul. Nu l-am vizitat niciodata, desi locuiam la o distanta de-o palma. Nu stiu cum arata camera lui de tortura, din care avea sa porneasca spre lumea de dincolo. Am preferat sa-l intalnesc la lumina, afara, acolo unde zambetul lui minunat din care faceau parte si ochii, putea sa iradieze si sa reverbereze nestingherit. Suferinta ii asezase o oarecare asprime pe fata si cateva fire carunte in par, dar mi se parea mai implinit si mai seducator decat in vremurile primei lui tinereti, cand faptura sa filiforma si subtirica parea mai degraba copilareasca si ne-mplinita. Un baietan. La Brasov, unde l-am luat impreuna cu noi ca sa se intalneasca cu cititorii (ai lui personali, in numar de zeci de mii), a fost aplaudat la scena deschisa, ca un invingator. A si fost, de altfel, invingator. Si-a invins inainte de toate infirmitatea (visa ca se plimba la tara, prin via parintilor sai), inertia intelectuala (scria tot timpul) si frica de moarte. Prin telefon, puterea lui era cu mult mai mare decat a mea; mintea - poate si din pricina nemiscarii - genial de limpede si de clarvazatoare. Pe linia aceas