Folclor. Talente noi, pe scenele muzicii populare: Doina Dascalu. "La noi, la Tudora, traditia nu va pieri". Doina Dascalu este o fiica a satului. Da, o fiica a satului, ca si cum satul, personificat, ar fi zamislit propriii sai copii, trimitandu-i in lume sa-i poarte solia. Cu ochii negri s...
Folclor
Talente noi, pe scenele muzicii populare: Doina Dascalu
"La noi, la Tudora, traditia nu va pieri"
Doina Dascalu este o fiica a satului. Da, o fiica a satului, ca si cum satul, personificat, ar fi zamislit propriii sai copii, trimitandu-i in lume sa-i poarte solia. Cu ochii negri si obrazul ca piersica, asa cum e imbrobodita, cu straita pe umar, Doina (nume de cantec al sufletului romanesc) pare o apriga Vitorie Lipan. Cand canta, propteste un pas inapoi si isi da cu mandrie capul pe spate, de parca ar canta o arie de opera pe scena Scalei din Milano. Venind din nordul Moldovei, din satul Tudora, Doina Dascalu ne reaminteste - prin melodiile stravechi care fac sa-ti tremure inima, cantate pe texte superbe, rostite in grai arhaic, parca de pe vremea Domnului Stefan - ce avem de pierdut: vesnicia. Dar cine este aceasta copila, rasarita pe scena concursului de traditii "Mostenitorii", organizat de doamna Marioara Murarescu anume pentru a gira lansarea unor tineri ce poarta mai departe faclia datinei strabune? Ne povesteste chiar ea, in dulcele grai "moldovinesc":
- Doina, vorbeste-ne, te rog, despre satul tau din nordul Moldovei, vestit pentru felul in care isi pastreaza traditia.
- La Tudora, oamenii mai vietuiesc inca in spiritul traditiei, pastrata cu sfintenie, din mosi-stramosi. Sunt vestiti Caiutii din Tudora (un dans ritual arhaic), fanfara taraneasca de aici, cusaturile populare si costumele traditionale, facute de femeile satului (la noi se pastreaza intocmai ca in vechime datinile strabune si se tin cu