Între cărtile de poezie ale lui Adrian Alui Gheorghe, sapte la număr, Complicitate (Editura Libra, 1998) ocupă o pozitie specială, este poate chiar placa turnantă a liricii sale pentru că, iată, el părăseste - fără păreri de rău, cum se vede - registrul "textualist", specific generatiei din care face parte, recuperînd - si aici, Laurentiu Ulici are încă o dată dreptate - "vitalitatea de odinioară": de la citirea ironică a lumii, de la textuarea realului cu încercarea de a descoperi "poeticitatea" unei realităti cenusii, informe si de la preocuparea aproape obsedantă de a releva corporalitatea textului, Adrian Alui Gheorghe se întoarce spre formele si sentimentul tragicului. El îsi construieste cartea pe cîtiva pivoti - seria de sase poeme intitulate Complicitate - si dirijează lectura spre sensul amintit prin sectionarea volumului: în prima parte, O piesă ratată dintr-o colectie, este vorba mai ales despre setea si, deopotrivă, frica aproape atavică de formă (pentru că aceasta oriunde s-ar afla, exprimă mereu dimensiunea tragică), iar partea a doua, O dramă la vînătoare, e a elegiei, a sentimentului, a feeling-ului cu totul special pe care îl dau vecinătatea si, mai cu seamă, asumarea dimensiunii tragice. Aceasta se descoperă în cel putin patru ipostaze: în sentimentul religios, unde forma e "proiectul lui Dumnezeu" (casa, fiinta, viata, moartea), în relatia teatrală a insului cu lumea si cu sine, unde forma e intimitatea pulverizată, în tensiunea raportului dintre timp si vreme, dintre "pipăirea infinitului" si rana deschisă a duratei ce i s-a dat, în sfîrsit, în scrierea poeziei însesi, cu iluzia străbaterii unei pustietăti "în care fiecare pas e o întemeiere". Într-o atmosferă adesea carnavalescă, de piată publică, surpat în succesiunea halucinantă a duratelor ("Ce năpraznic îi creste barba copilului bătrîn/ îi iese din obraji ca iarba printr-u