Copiii cei mai izbutiti în literatura română sînt băietii, atît în varianta bună, cît si în cea rea. Desi, în buchetul îmbobocit al fetelor se află personaje atrăgătoare (toate fetele cu zburători au un anume farmec), tabăra băietilor e mai variată si mai surprinzătoare. Tile al lui Arghezi din Ochii Maicii Domnului, micul domn Goe si Niculăită Minciună, băiatul hoinar din După melci, Cătălin din Luceafărul si, mai ales, inconfundabilul băiat din Întîmplări în irealitatea imediată de Blecher sînt personaje mari, în ciuda vîrstei.

Viclenii de băieti răi

Etichetă pentru "băiat rău", Goe nu este decît un Mitică, un Costică, un monser, în copilărie. Între categoria "Goe" si categoria "Mitică-monser" este, încă de la început, o ciudată diferentă retorică: prima obligă la apelativul Domnul, a doua la familiaritate (Domnul e exclus). Prima e a băietilor răi, a doua a bărbatilor buni (cu ghilimelele de rigoare). Goe are 3 mame (nu numai mamita, ci si mam' mare si Tanti Mita îi oferă refugiu sub aripa maternă), de unde întreita lui putere, întreitul respect care i se acordă, Mitică are nevastă, soacră si prieteni de pahar, de unde nuanta de familiaritate vag dispretuitoare pe care o inspiră. În lumea lui Caragiale femeia îsi adoră numai copilul si amantul, (cu un plus de respect pentru copil), iar pe bărbat îl suportă de dragul convenientelor. Goe e portretul bărbatului ideal dintr-o lume de mamite care mai mult se răsfată decît răsfată: e voluntar si sigur pe el - un viitor Tipătescu; e obraznic - un viitor Catavencu; e "destept" si "citit" - un viitor Rică Venturiano; stie să reziste femeii sau să-i cedeze, după caz - un viitor Nae Girimea etc. Are deja cîte ceva din viclenia viitorilor Dumitrache, Trahanache, Dandanache (fiecare sufix e, la Caragiale, semnul unei categorii: -ache sînt smecherii, păcălitii păcălitori).