Recent, doamna Delia Cotrus ne-a pus la dispozitie un set de scrisori către Ovidiu Cotrus. Sunt semnate de Mircea Eliade, André Malraux, Pierre Emmanuel, Jacques Madaule, Robert Marteau si altii. La cele câteva întâlniri internationale la care a participat Ovidiu Cotrus a lăsat o impresie puternică.
Dialogul epistolar cu Mircea Eliade ar putea fi prefatat de cele câteva note din jurnalul lui Eliade: Cotrus a fost în închisoare si s-a purtat acolo ca un erou, azi înfruntă moartea ca un cavaler fără pată. Cu decizia medicilor în buzunar, el nu lasă impresia unui personaj agonic: dimpotrivă, sfidează implacabilul. E un om-spectacol: memoria sa fabuloasă îl face să depună, în 1969, una dintre cele mai complete mărturii privind închisorile comuniste. Virgil Ierunca o va transcrie într-o carte-document.
Interviul cu Mircea Eliade nu poate apare în Familia în anul de gratie 1972; Eliade este, în ciuda aparentelor, persona non grata. Ovidiu Cotrus este - mai e nevoie să o spunem? - indezirabil. Citim în 1990, în nr. 1 al Familiei, paginile cenzurate si putem observa că si întrebările si răspunsurile erau scrise în asa fel ca textul să poată fi publicat. Mai mult decât un dialog lămuritor, "interviul" evocă o bună relatie, un spatiu al respiratiei libere. Sunt supravietuitorii unui timp al dezastrelor.
*
Corespondenta lui Mircea Eliade ne pune în relatie cu un om cald, capabil să-si trăiască micile complicităti; să creeze "un aer de familie." Parcă nici unde ca în dialogurile epistolare cu Ovidiu Cotrus. Îl cunoscuse pe Aron Cotrus,1) unchiul scriitorului. Îl admirase.
Între destăinuirile din această scrisoare, ne-am opri asupra uneia: Mircea Eliade vrea să scrie "Un Doctor Faustus cu material din părtile noastre".
Pentru cine a citit atent opera lui Mircea Eliade e evident rolul capital
