Noi, taranii, suntem pa nicari in tara noastra".
Dupa ce ai trecut puntea peste apa Cosaului, parca te afli pe alt taram. Lumina pare mai blanda si aluneca peste moara si peste copacii aplecati deasupra apei ca o parere de rau. Departe de furia orasului, patrunzi intr-o lume in care fiecare lucru isi are locul lui, in simplitate si armonie.
Severa si maiestuoasa, cu forme generoase de zeita a pamantului, Marioara Ciceu-Bud apare in pragul morii din Budesti, fosnindu-si fusta creata, ca o closca infuriata. Este stapana morii si asta se vede din hotararea cu care se apropie de noi, intrusii, vizitatorii neasteptati. N-are emotii si nici ezitari, vorbeste clar, asezat, cu un aer de noblete princiara si, ascultand-o, intelegem ca in jurul acestei mori care macina de peste o suta de ani s-au tesut drumurile satului si destinele familiei ei, adica intreaga viata.
"D"apoi, aci muncim tata ziua, ca ne-o dat Dumnezau unde. Omu" meu are 23 de ani lucrati in mina de la Cavnic. Amu-i pensionat, dar se vede c-o lucrat la mina, gandeste-te numai dumata ce-nseamna sa stai atatia ani sub pamant, te-apuca groaza! Ase ca eu am ramas cu greutatea mai mare pa cap. Crestem vaci, le ducem la abator, la Baia Mare, dam laptele la stat. Ii drept ca nu ni-l platesc la timp, da" cine are mai multe vaci, tat are oarece castig. Io am luat ultima data, peste noua sute de mii lei. Aimintrilea, ce sa mai zic? Daca statu" n-are bani, noi de unde-amaru nost" sa avem?
La moara, am de lucru tata ziua, aci si dorm, in camera asta. Ii musai sa stau mai mult pe-aci, sa fiu atenta sa nu sa amestece sacii oamenilor, sa socotesc cata vama trebuie sa opresc. Nu putem lua bani pentru macinat, ca n-au oamenii bani, si-atuncea luam farina. In anu" ce-o trecut am avut mare nacaz, cand o fo" mare potop si ne-o stricat moara. O venit puhoiul dintr-o data si ne-o rupt val
