Un proces "cu cantec".

Condamnarea a doi dintre generalii care au condus, in decembrie 1989, reprimarea insurgentilor din Timisoara, dar si a MapN, a provocat reactii contradictorii in opinia publica si in interiorul clasei politice. Sentinta Curtii Supreme de Justitie i-a gasit vinovati pe d-nii V. Stanculescu si M. Chitac de uciderea primilor rasculati impotriva regimului comunist si i-a condamnat, dincolo de executarea unor ani grei de puscarie, la plata, in solidar cu MapN, a 34 miliarde de lei daune morale si materiale familiilor victimelor si ranitilor momentului. Csj a afirmat astfel deschis ca Armata a participat la incercarile de inabusire a miscarilor ce au dus la rasturnarea lui Ceausescu - teza contestata de o serie de cercetatori, care au sustinut ca doar unii reprezentanti ai acesteia s-au implicat in evenimente - si, in sfarsit, a inceput sa ii indice pe cei ce au condus-o in dezonoranta misiune. In orice tara din lume, Armata are - in principiu - alte sarcini decat reprimarea populatiei care o intretine si o formeaza.

Sentinta a provocat, cum am scris mai sus, reactii contradictorii. Pentru unii, ea a reprezentat concretizarea uneia dintre promisiunile electorale facute in urma cu trei ani de conducatorii actualului regim, aceea privind aflarea adevarului despre "Revolutia" romana din 1989. Pentru altii, ea a fost mai degraba o diversiune cu un vadit caracter propagandistic: aflat intr-un evident declin de popularitate, regimul a incercat sa arate ca, totusi, face ceva. Politicienii au avut si ei "replici" asemanatoare. Cei din Pntcd, Pnl si Udmr au considerat ca Justitia isi urmeaza calea, indiferenta la conjuncturi. Cei din Opozitie au sustinut, dimpotriva, ca Justitiei i s-a comandat actiunea cu anume teluri ascunse pentru ca, o data initiat, un astfel de proces nu se poate opri doar la doi "tapi ispasitori", oricat de import