Distrugerea Maramuresului traditional.
Toate ghidurile de turism din Romania si chiar din strainatate recomanda neaparat o vizita in Maramuresul istoric. Un loc de vis, cu plaiuri valurite de-a lungul Marei si Izei, minunate biserici de lemn cu turle ascutite, indreptate ca niste sageti spre cer, cu porti de lemn sculptate cu o inegalabila maiestrie, cu cantecele si dansurile morosene stravechi. Pe scurt, in ghidurile turistice, acest pamant de voievozi descalecatori apare ca un adevarat rai al traditiilor si obiceiurilor ancestrale, ca un loc in care comuniunea cu trecutul romanilor se face firesc, pe viu. Cine se duce, deci, in Maramures se regaseste in intimitatea pura a sufletului romanesc, regaseste dimensiunile specifice ale acestuia. Iar traditiile de ospetie morosene, care cer ca oaspetii sa fie omeniti cu bucate alese, imbelsugat udate cu inevitabila tuica a locului, celebra horinca, fac ca "expeditia" sa devina de neuitat.
Traditiile ospitalitatii s-au mentinut. Istoria moderna le-a alterat foarte putin. Dar, ca si in restul lumii rurale a Romaniei, tranzitia scapata din haturi tinde sa isi puna pecetea pe spatiul locuit, pe mediul umanului, care a impus cu atata pregnanta Maramuresul intre provinciile Romaniei. O pecete deloc onoranta, aglutinanta si uniformizatoare. O pecete ce, in timp, ameninta sa stearga diferenta specifica a habitatului morosenesc, sa piarda arta constructiei in lemn pe care au laudat-o toti etnografii. Intr-adevar, in jurul minunatelor biserici de la Bogdan Voda, Sieu, Rozavlea, Surdesti ori Barsana, in locul traditionalelor case de lemn, cu porti imparatesti, sculptate, au aparut o mare de constructii betonate, inzorzonate cu ceramica, acoperite cu tabla. Mediul se artificializeaza si, inevitabil, se artificializeaza traiul ce, pentru adeptii turismului rural, constituie una din principalele atractii ale zonei
