Pe urmele. unui sfant.
Parintele Arsenie Boca
In Tara Hategului, la Manastirea Prislop, exista un mormant pe care se afla o cruce facuta din flori care nu se ofilesc niciodata. Prospetimea lor neatinsa reprezinta o minune, insotita de o alta minune, mai mare, pe care pamantul n-a putut s-o ingroape nicicand: amintirea plina de stralucire si har a parintelui Arsenie Boca, unul din marii iluminati ai ortodoxiei, pe care toti cei ce l-au cunoscut indeaproape il considera sfant. Puternic, neclintit in credinta, a strabatut desertul ateismului rosu si teroarea puscariilor comuniste fara sa se abata de la calea cea dreapta, pe care a urmat-o insotit de mase de credinciosi. Adorat de oameni pentru predicile sale si pentru minunile pe care le savarsea, urat si temut de autoritatile vremii pentru influenta covarsitoare pe care o avea asupra multimilor, parintele Arsenie a fost ucis in plina forta duhovniceasca. Urma de aur pe care a lasat-o in lume iradiaza, insa, intens
Inceputul
Parintele Arsenie Boca a vazut lumina zilei in Tara Motilor. S-a nascut in 1910, pe 29 septembrie, in localitatea Vata de Sus, singurul copil a unei familii de oameni instariti. A facut liceul la Brad, unde s-a facut remarcat prin profunzimea gandirii si simtirii sale. Dupa terminarea liceului intra la seminarul teologic din Sibiu, dupa care isi ia licenta la Cernauti. Avand o inzestrare artistica deosebita, este trimis la Bucuresti, unde urmeaza Scoala de Belle Arte. A treia facultate pe care o urmeaza este medicina, vreme de trei ani, dupa care este trimis de mitropolitul Balan la Sfantul Munte Athos, la schitul romanesc Prodromul, al carui conducator spiritual atunci era Antipa Dinescu. Se pare ca scurta vietuire aici este prilejul unor experiente spirituale de exceptie. Din franturile povestite de parintele Arsenie, stim ca aici a postit vreme de 40 d