Grabiti-va sa vedeti minunea, pana nu se pierde de tot!
Minunea lucrarii dumnezeiesti a lasat plaiurilor acestora o frumusete ca la inceputurile lumii - pura, salbatica, virgina - ce-ti adapa privirea nesatioasa, de orasean inacrit de liniile frante ale peisajului citadin. Ce magie mai lucreaza inca in aerul si in pamantul Maramuresului, noi nu ne-am putut pricepe sa spunem. Dar am simtit ca atata emotie iti produce vederea locurilor acestora, incat inima porneste sa-ti bata nebuneste, de o bucurie nestavilita - ai impresia ca nimic rau nu ti se poate intampla, totul e pozitiv, totul te energizeaza.
Primul soc emotional ni l-au produs copiii din Budesti, care au dansat - special pentru noi - dansurile strabune. Jocul n-a inceput imediat pentru ca lipsea dobasul ( dupa inghetata, ca era cald afara) si, spun budestenii, "aici nu se face nimic fara dobas". Personaj principal al micului taraf, dobasul are un aer de intelectual: marginea clopului i se sprijina pe rama ochelarilor pe care-i poarta, este foarte serios, nu zambeste deloc, doar din cand in cand scoate niste chiuituri ascutite. Sade calare pe doba sa, in mijlocul celorlalti muzicanti - ceterasi si zongorasi - ca un saman al unui trib stravechi si bate amarnic in doba de piele si, in acelasi timp, in cinele (cu o surubelnita!, ca sa iasa un sunet mai metalic). Jocul este clar impartit: fetesc si barbatesc, asa dupa cum tocmeste datina strabuna. Cele doua grupuri danseaza si isi arunca unul altuia "zacali" si strigaturi de un fin umor: "Ce gandesti bade si crezi, in oglinda cand te vezi?", "Mandra, cate blide ai pe cui? Patru, cu a matului", "Pe camesa treba-a coasa, mandra-i tare somnoroasa", "Pe camesa treba lucru, mandra doarme ca butucul". Toti copiii sunt arsi de soare, e vremea fanului si nu putini dintre ei isi petrec vara pe camp, alaturi de parinti, la cosit, la stransul fanului.
