La fiecare sfîrsit de stagiune, la ceas de vară fierbinte este timpul a tot felul de calcule matematice. Cu alte cuvinte, al bilantului. Asadar, am stat si am numărat vreo saptezeci de premiere realizate în stagiunea ^98-^99 în Bucuresti si în tară, un număr să spunem în parametrii normalitătii: nici mare si nici mic. Din saptezeci, douăzeci plutesc deasupra barierei de slab, mediocru, neinteresant sau amatorist, putîndu-ne incita la discutii. Dacă ne-am gîndi să restrîngem aria si să facem trei nominalizări pentru cel mai bun spectacol, de exemplu, ar fi foarte greu să numim trei montări sensibil egale ca performantă, în care cele mai multe componente spectacologice să fie împlinite, rotunde. Fără doar si poate, vîrful stagiunii si unul dintre cele mai bune spectacole ale ultimilor ani este Iluzia comică de Corneille, în regia lui Alexandru Darie, cu o scenografie semnată Maria Miu si pe muzica originală a lui Adrian Enescu, un prilej de bucurie si satisfactie pentru trupa Teatrului de Comedie, locul în care Alexandru Darie s-a simtit mereu provocat ca artist. O provocare a fost si gîndul la marele artist Giorgio Strehler, un personaj obsedant si pentru Alexandru Darie, pe care îl numise cu putin timp înainte de a muri "fiul său spiritual". Încărcat de această sansă, Alexandru Darie si-a motivat echipa de apropiati si constanti colaboratori, precum si trupa Teatrului de Comedie, care l-a invitat să lucreze, fiind protejat si înnobilat de aripa lui Strehler. Accentul marcant vizual si plastic al spectacolului i se datorează Mariei Miu, un scenograf cu un simt special pentru spatiu. Într-un interviu din revista Scena, Maria Miu spunea: "Scena are o emotie concentrată pe care o poti focaliza printr-un obiect bine ales, printr-un detaliu care are vibratie. Frumoasă în meseria noastră e această incitare, care există si într-un spatiu nou, si într-un t