Condamnarea si degradarea generalilor Stănculescu si Chitac a eclipsat, pentru o clipă, enormitatea iesirii anti-occidentale a d-lui Emil Constantinescu. Împrejurările sunt, de-acum, cunoscute, ba, as zice, răscunoscute: ele seamănă ca două picături de apă cu o scenă dintr-un film proletcultist clasic. Asemeni primului-secretar întors de pe un santier unde a avut loc o catastrofă, cel dintâi om al judetului-tară dă frâu liber profundelor, omenestilor sale (re)sentimente. Răvăsit de ceea ce văzuse, după ce predase, în treacăt, si lectia intelectual-mistică de rigoare ("Să ne iasă din cap prostia comunistă că omul poate controla natura..."), el nu mai dă nici doi bani obligatoriei tinute vestimentare, si, mototolit, asudat, dar macho, trece, în traditia proletcultist-romantică, la răfuiala directă cu universul.

Pentru neo-romanticul nostru presedinte, însă, universul are contururi precise si denumiri concrete: FMI, Banca Mondială, N.A.T.O., Uniunea Europeană. Într-un cuvânt, Occidentul. Date fiind împrejurările, recuzita catastrofică si discursul apocaliptic, e de presupus că dl Constantinescu rostea niste adevăruri care-i stăteau de mult pe limbă. Departe de a-i proba bărbătia, vocalizele anti-occidentale au dovedit - dacă mai era nevoie - că presedintele nostru este necopt din punct de vedere politic. O fi domnia sa obisnuit cu actiunile scurte, vijelioase, caracteristice adolescentei, dar Occidentul gândeste în cu totul alti termeni. Si, mai ales, luând în considerare timpii lungi ai istoriei.

Or, pretentiile României seamănă, deocamdată, cu vociferările unui găligan care, ajuns în treapta a doua de liceu, începe să protesteze că nu i se dă si lui un premiu. Uitând, fireste, că până atunci chiulise masiv, rămăsese corigent (ba chiar si repetent), avusese nota scăzută la purtare, înjurase profesorii, spărsese geamurile scolii, copiase la te